Stephen W. Hawking s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. După studii la Oxford și un doctorat susținut la Cambridge, Hawking devine titularul Catedrei de matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. Împreună cu Roger Penrose a elaborat teoria asupra găurilor negre și a demonstrat că, în conformitate cu relativitatea generală, spațiul și timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie (Big Bang).
În ciuda unei boli care l-a ținut în scaunul cu rotile, Hawking și-a continuat cercetările, aflându-se în prima linie a fizicienilor care caută o teorie unificatoare ce ar explica întregul univers. Pe de altă parte, a publicat lucrări destinate publicului larg, în care a oferit o imagine intuitivă asupra cercetărilor de vârf din fizica fundamentală. Este, probabil, cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace.
”Deoarece teoriile parțiale pe care le avem sunt suficiente pentru a face preziceri corecte pentru toate situațiile în afara celor extreme, căutarea unei teorii finale a universului pare dificil să se justifice din punct de vedere practic. Totuși, aceasta nu valorează nimic, deoarece argumente similare au putut fi utilizate împotriva teoriei relativității și mecanicii cuantice, iar aceste teorii ne-au dat atât energia nucleară cât și revoluția microelectronicii!
Prin urmare, descoperirea unei teorii unificate complete poate să nu ajute la supraviețuirea speciei noastre. Poate chiar să nu ne afecteze stilul de viață. Dar, chiar de la începuturile civilizației, oamenii nu erau mulțumiți să vadă evenimentele fără legătură și inexplicabile. Ei au dorit cu ardoare înțelegerea ordinii fundamentale a lumii. Astăzi noi tânjim încă să știm de ce suntem aici și de unde venim. Dorința cea mai profundă a umanității de a cunoaște reprezintă o justificare suficientă căutării noastre continue. Și scopul nostru este nu mai puțin decât o descriere completă a universului în care trăim” (Stephen Hawking,
Scurtă istorie a timpului).

Bibliografie:
- ”Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la găurile negre”, Stephen Hawking
- ”O mai scurtă istorie a timpului”, Stephen Hawking și Leonard Mlodinov
- https://google.ro/Imagini